Sistemul de votare la showuri ca Vocea României sau X Factor s-ar putea muta de la SMS la telecomanda/ aplicaţii

0
131

Cu un deceniu în urmă TiVo implementa pe telecomandă set top box-ului său funcţia de “thumbs up” şi “thumbs down” pentru a vota diferite showuri TV, iar acum ne putem îndrepta spre ceva similar şi pentru concursurile de talente. Producătorul de DVR-uri va testa o funcţie ce permite publicului să voteze concurenţii la “The Voice” de pe telecomandă.

thevoicefb

The Voice e echivalentul lui Vocea României în ţara noastră şi în curând am putea renunţa la SMS-uri pentru a vota preferaţii. În SUA vor putea vota doar cei care au un software special instalat pe terminalul TiVo şi doar anumiţi posesori de device au fost recrutaţi pentru acest test. Ideea de vot prin SMS e deja învechită de ani buni şi nici nu mai tentează telespectatorul, mai ales că preferaţii săi nu prea sunt aleşi după voturile sale.

O aplicaţie specializată sau votarea cu ajutorul unui Smart TV direct dintr-o funcţie a sa dedicată ar putea fi soluţia. Asta evident dacă nu sunteţi printre cei care cred că aceste concursuri au deja câştigătorul aranjat şi votaţi degeaba. Sistemul de vot ar fi cu atât mai accesibil de pe platforme online ca Voyo, Seenow, AntenaPlay sau Digi Online, la care au toţi posesorii de terminale mobile acces.

Via: The Verge