Samsung îşi păstrează poziţia de lider al segmentului de produse Smart TV, după un sezon de sărbători 2013 competitiv. La încheierea trimestrului 4 de anul trecut, compania sud coreeană avea o cotă de piaţă de 26.4%.
Informaţiile vin dintr-un studiu al celor de la Strategy Analytics, care estimează că rivalul principal al celor de la Samsung, LG a înregistrat o cotă de piaţă de 14.4% în zona Smart TV. Trebuie remarcat că Sony livrează mai puţine televizoare cu panou plat decât LG, dar compania s-a mobilizat mai rapid în dotarea gamei sale de televizoare cu funcţii Smart.
Astfel Sony a ajuns rapid la 14.3% cota de piaţă. Ce ne aduce viitorul? Pentru început toate televizoarele sau majoritatea lor vor putea fi categorisite drept Smart, utilizatorii dictând acest trend, dar şi evoluţia tehnologiei. Samsung şi LG vor rămâne la şefia clasamentului, dar bătălia pentru locul 3 e deschisă… Nu uitati şi de Panasonic şi de un potenţial televizor Apple!
Tweet