Samsung lansează SDK-ul lui Tizen TV în faza beta (Video)

0
69

După cum probabil ştiţi deja, în vreme ce LG mizează pe WebOS drept platforma de viitor a smart TV-urilor sale, Samsung a pariat pe Tizen OS. Azi aflăm că firma sud coreeană a lansat un SDK Tizen TV în faza beta, iar o demonstraţie vedeţi în clipul de mai jos.

tizen SDK

Reţineţi că Samsung încă nu a lansat vreun televizor pe bază de Tizen OS pe piaţa încă, dar aceste modele vor sosi în curând. SDK-ul prezentat aici va ajuta dezvoltatorii să pregătească aplicaţiile pentru un ecosistem solid înainte de lansarea primelor televizoare Tizen. Acest OS este o platformă cu Linux la baza sa, un sistem de operare stabil şi cu viteza crescută. Tizen TV va suporta side loading pentru widgeturi şi tpk-uri specifice platformei.

Până acum ştim că în partea stângă a homescreenului de pe un televizor Tizen va fi o bară de navigaţie Home, un meniu care listează funcţiile cele mai importante. Printre ele se număra Live TV, Photo & Video, Music, Apps şi Source. Apoi în dreapta avem un Dynamic Bar, care se va schimba în funcţie de secţiunea în care vă aflaţi. Tabul Muzică vă afişa o listă de albume, în vreme ce Live TV va afişa programul TV şi canalele disponibile.

Fişierele vor putea fi transferate via USB, iar Tizen suporta şi media streaming, dar şi un serviciu cloud numit CloudBox. Din câte am înţeles veţi putea controla un televizor Tizen de pe telefon, pur şi simplu accesând un anumit URL pe handsetul vostru. Cum vi se pare platforma în stadiul sau incipient?

Via sammobile.com