Mircea Badea aduce o amendă de 20.000 de lei de la CNA în ograda Antena 3

0
46

Ziua de 13 pare a fi cu ghinion pentru Mircea Badea, care a provocat o amendă de 20.000 de lei pentru postul Antena 3 din partea CNA. Amenda este aplicată pentru emisiunile “În Gura Presei” şi “Sinteza Zilei”, în care realizatorul TV a folosit un limbaj injurios.

mircea-badea_9d277f45a8

CNA aminteşte şi faptul că Mircea Badea l-ar fi acuzat pe preşedintele Traian Băsescu fără a prezenta dovezi. Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat în conferinţă sa de azi 10 emisiuni difuzate la Antena 3 în noiembrie şi decembrie 2013. Monitorizările asupra acestor emisiuni au început în urma unor sesizări, printre care şi unele venite de la Administraţia Prezidenţială.

Iniţial fusese propusă o amendă de 40.000 de lei pentru Antena 3, dar aceasta nu a întrunit numărul necesar de voturi. Mircea Badea s-a remarcat în special în emisiunea din 14 noiembrie a “Sintezei zilei”, în care i-a dorit lui Traian Băsescu “să moară în puşcărie”. Pe 2 şi 3 decembrie Badea s-a remarcat din nou, numindu-l pe Robert Turcescu “formă de viaţă” şi pe Traian Băsescu “cel mai odios securist”.

Să vedem şi dacă postul Antena 3 va prezenta şi scuze sau nu.

Via Mediafax