The Captive nu e genul de film la care să mergi cu plăcere mai ales dacă ţi-a fost recomandat sau povestit de un amic. Nu e un film de relaxare, nu e un thriller, o comedie sau un film de acţiune. Este un film bolnav, dar fără gore, un film al conceptului bolnav, al încercării de intrare pe un tărâm al ilegalităţii high tech combinată cu delicatul subiect al pedofiliei.
Ryan Reynolds e un actor pe care niciodată nu l-am respectat, pentru că la fel ca şi Keanu Reeves are o singură expresie facială, fie că plânge, râde, îşi smulge părul sau e super erou arogant. El joacă în The Captive rolul tatălui unei fetiţe numite Cassandra, care a fost răpită din maşina sa, în vreme ce el comanda o plăcintă la un restaurant. Chiar şi după 8 ani de la răpire, autorităţile şi Matthew (Ryan Reynolds) încă o caută pe Cassandra, jucată OK de Alexia Fast.
Problema cu filmul lui Atom Egoyan nu e că are legătură cu pedofilia şi cu faptul că există grupuri de oameni care plătesc pentru a vedea copii sechestraţi în camere, ei bine nu, incredibilul de aici începe. Aparent Cassandra e folosită de o grupare care face bani din acele streamuri live, iar fata lui Matthew îi ademeneşte pe copii, chatuind cu ei online. Ea a devenit un soi de emblema, muza şi momeala pentru această organizaţie, aparent bine finanţată şi bine dotată, inclusiv cu asasini gata să ucidă poliţiştii care se implică.
În ciuda aparentei caracatiţe pe care o are în spate gruparea, în afara câtorva oameni, a unei vile şi a 2-3 maşini nu vedem mai multă logistică. Revenind la personajul principal, Matthew s-a alienat de soţia sa în anii de după răpirea fetiţei, iar el îşi petrece timpul împărţit între muncă sa şi căutarea Cassandrei, pur şi simplu cutreierând străzile. Acţiunea are loc în îngheţata Canada, deci tonele de zăpadă abundă, iar a găsi ceva sau pe cineva pe străzi e misiune imposibilă.
Poate singurul actor care joacă decent aici este Kevin Durand, care are o fizionomie ideală pentru un răufăcător. Problema e că el duce prea departe rolul şi se schimonoseşte, bulbuca ochii şi îşi lăsă gura deschisă în adoraţia Cassandrei, exagerând cu abordarea de psihopat. Fată răpită oscilează între sindromul Stockholm, prefăcătorie, vorbitul în dodii şi aere de diva online, fiind aproape imposibil de înţeles sau interpretat.
Să nu uităm şi de cei doi profileri, experţii unei autorităţi misterioase, care încearcă să descopere unde se afla copiii răpiţi şi să prindă membrii grupării. Scott Speedman joacă rolul unei persoane perspicace, care imediat sesizează dacă subiectul interogat spune o minciună. El îl bănuieşte multă vreme pe Matthew că şi-ar fi vândut fiica, după ce a avut probleme cu banii şi ne face şi pe noi să credem acest lucru. Celălalt detectiv este Rosario Dawson, în rolul lui Nicole şi deşi Rosario joacă bine de obicei, ea nu prea convinge în aceasta pelicula. E de parcă toţi actorii oarecum celebri din acest film nu şi-au dat deloc silinţă pentru a fi credibili, probabil din cauza scenariului haotic şi plin de găuri.
Văd că pe toate forumurile de specialitate şi în toate recenziile, lume cauta găuri în scenariu şi credeţi-mă că sunt destule. Cel mai slab moment al filmului este cel în care psihopaţii se lăsă practic prinşi din dorinţa lor morbidă de a “li se spune o poveste”. Ei bine, vedeţi voi, toată această grupare de nebuni care răpesc copii, o fac pentru a se uita pe webcam la tristeţea părinţilor lor sau la tristeţea copiilor. Mama Cassandrei e filmată zilnic la locul de muncă. Cam acesta ar fi cel mai bolnav aspect al filmului, care e un soi de Big Brother combinat cu o clonă de Prisoners, un alt film cu copii răpiţi, dar unul executat excelent în 2013, cu un Hugh Jackman şi Jake Gylenhaal de zile mari.
The Captive e un film care îţi strică ziua prin concept şi nu prin execuţie, iar actorii nu impresionează. Cinematografia nu e nici pe departe arătoasă, coloana sonoră nu ne rezervă nimic şi povestea e haotică. Lucrând cu materialul de bază ar fi putut ieşi un nou Tăcerea Mieilor, dar unul total psihologic, fără pic de piele dezgolită sau crime. Singurul lucru cu care The Captive se poate lăuda e că nu prea are clişee şi dacă le are, plusează prin morbiditate şi nebunie.
Îi acordăm o notă de 5 şi vă recomandăm să nu îl vedeţi la cinema, pentru a nu va strica ziua.
Tweet
